Arhiepiscopia Ortodoxa Romana in America si Canada

În fiecare an ne vestim unii altora că prin Învierea lui Hristos moartea a fost biruită, repetând cuvintele femeilor mironosiţe care au vestit primele Apostolilor că au găsit mormântul Domnului gol şi că Cel pe care îl aşezaseră cu două zile înainte în mormânt a înviat. Dar tot acum ne bucurăm să primim salutul lui Hristos cel Înviat Pace vouă!

Sf. Evanghelist Ioan ne prezintă prima arătare a Domnului Înviat către ucenici: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.” (Ioan 20, 19-20). După răstignirea, moartea pe Cruce şi îngroparea Mântuitorului, ucenicii se ascunseseră de frica iudeilor, ca nu cumva să sufere şi ei soarta Învăţătorului. Oameni cu puţină înţelegere şi credinţă, deziluzionaţi de cele întâmplate, Apostolii îl reîntâlnesc acum pe Învăţătorul lor şi se bucură. Primesc cuvântul sub forma salutului „Pace vouă!” şi constată cu ochii lor că Domnul lor a Înviat. Şi se bucură de această revedere. Acesta este începutul transformării lor din ucenicii ai Învăţătorului în Apostoli, adică vestitori ai Învierii Domnului.

Pacea pe care le-o aduce Mântuitorul se referă în primul rând la împăcarea omului cu Dumnezeu. Adam, cel ce a refuzat dragostea şi comuniunea cu Dumnezeu, s-a aflat tulburat în sufletul lui pentru că a pierdut sensul existenţei sale. Creat după chipul lui Dumnezeu şi tinzând la asemănarea cu Creatorul său, primul om nu putea afla sensul vieţii în afara legăturii cu Dumnezeu. De aceea, nu putea fi împăcat. Adam a pierdut odată cu dragostea lui Dumnezeu şi pacea sufletului. Şi de la Adam, orice om trăieşte tragedia separării de Dumnezeu în primul rând ca o neîmpăcare sufletească. Fericitul Augustin redă foarte bine această stare a omului prin cuvintele „Că ne-ai făcut spre a Te căuta şi neliniştit este sufletul nostru până nu se va odihni întru Tine.”

Hristos a venit să restabilească comuniune omului cu Dumnezeu şi să-i readucă omului pacea sufletului. Sf. Pavel spune creştinilor din Roma că: „fiind îndreptaţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos.” (Rom. 5,1). Iar celor din Efes le spune: „El (Hristos) este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii. Desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.” (Ef. 2,14-16). Sf. Ioan Gură de Aur tâlcuieşte aceste cuvinte spunând că ceea ce fusese îndreptar şi călăuză pentru poporul evreu, Legea lui Moise, devenise perete despărţitor între evreu şi ne-evreu, dar şi între om şi Dumnezeu. Profetul Isaia se întreba, în numele lui Dumnezeu, ce va face cu via pe care a sădit-o şi nu a dat rod? „Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare.” (Is. 5,5)

În Hristos se împlinesc aceste cuvinte ale profetului. Hristos a adus pacea între oameni şi cu Dumnezeu prin jertfa pe Cruce. Ceea ce era vrăjmăşie, căci stabilise o separaţie între om şi Dumnezeu, a fost desfiinţat pe Cruce prin jertfa, oferirea de Sine a lui Hristos. Urmarea mândriei şi a neascultării lui Adam a fost separarea de Dumnezeu, urmarea smereniei omului-Dumnezeu şi a ascultării până la moarte „şi încă moarte pe Cruce” (Filip. 2,8), a fost împăcarea cu Dumnezeu. Toate cele ce se aflau separate de Dumnezeu, întreaga creaţie suferindă după păcatul lui Adam, a fost readusă, prin jertfa lui Hristos, înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, împăcată şi răscumpărată din moarte. Sf. Chiril al Alexandriei explică taina Crucii prin faptul că la Dumnezeu-Tatăl nu se poate ajunge decât în stare de jertfă, iar jertfa adevărată, în numele omenirii, nu o putea aduce decât Cel fără de păcat, Cel împăcat cu omenirea. Iar Sf. Pavel vorbeşte foarte clar colosenilor de roadele jertfei lui Hristos: „Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele Crucii Sale.” (Col. 1,20).

Pacea pe care o aduce Hristos este aşadar pacea împăcării omului cu Dumnezeu, pacea biruinţei asupra păcatului prin jertfa pe Cruce. Iar această biruinţă şi puterea ce izvorăşte din ea o transmite Apostolilor: „Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi. Şi zicând acestea a suflat asupra lor şi a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20,21-23). Prin aceasta Hristos ne arată că pacea sufletelor noastre este şi semnul împăcării cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor prin puterea Sfântului Duh.

Iubiţi credincioşi,

Hristos ne dăruieşte şi nouă tuturor pacea Sa aducătoare de bucurie. Ca şi Apostolii oarecând, primind pacea lui Hristos aflăm împăcare sufletelor noastre şi ne arătăm vrednici de primirea lui Hristos Înviat în Taina Sf. Împărtăşanii. Iar apoi mărturisim că am aflat „Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată”, credinţa mărturisitoare a Învierii Domnului. Ca şi pe Apostoli, întâlnirea cu Hristos cel Înviat ne transformă din ucenici cu puţină credinţă şi înţelegere în mărturisitori ai Învierii Domnului, Cel ce a surpat peretele despărţirii şi a adus pacea.

Îndemnul meu la acest praznic slăvit este să cerem lui Hristos cel Înviat să ne dăruiască pacea Sa aducătoare de bucurie, pacea sufletului şi cea a împăcării cu semenii, să ne dea gândul cel bun al împăcării cu fraţii noştri din cealaltă Episcopie Română din America de Nord, ca împreună să mărturisim credinţa ortodoxă temeluită pe Învierea Domnului. Anul 2008 este unul aniversar, căci se împlinesc 125 de ani de naşterea şi 50 de ani de la trecerea la cele veşnice a primului episcop al românilor din America, Prea Sfinţitul Policarp Moruşca. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca anul 2008 să fie şi anul împăcării istorice dintre cele două Episcopii româneşti şi al refacerii unităţii ortodoxiei româneşti de pe continentul american.

Hristos Domnul să vă dăruiască pacea Sa şi bucuria Apostolilor ce L-au întâlnit pe Domnul Înviat. Această pace şi bucurie să se sălăşluiască între noi toţi, în familiile şi parohiile noastre.

Vă îmbrăţişez frăţeşte în Hristos Domnul Cel Înviat şi vă urez Sărbători fericite!

Hristos a înviat!

Al vostru frate întru rugăciune către Dumnezeu,

† NICOLAE

Chicago, Praznicul Învierii Domnului, 2008

website design: WebDesignChicago.US